O, Sfinte Efrem, grabnic ajutatorule al celor ce se roaga tie,
primind putina noastra rugaciune, vino in ajutorul nostru. Intristata
este inima noastra ca nu ne-am invrednicit a aduce pe lume copii. Mare
este darul nasterii de prunci si mult se bucura parintii de copiii lor.
Dar, din pricina pacatelor noastre, noi suntem lipsiti de aceasta
bucurie. Stim ca multe femei care erau apasate de felurite boli si
carora doctorii le spusesera ca pantecele lor vor ramane sterpe, s-au
rugat tie si au primit ceea ce
cerusera. Cine poate spune veselia lor,
cand au vazut pruncii veniti pe lume dupa rugaciuni fara numar? Sau cine
poate spune veselia barbatilor care, desi aflasera de la doctori ca nu
vor putea avea copii, au crezut mai mult in ajutorul tau decat in
stiinta acelora?Si noi credem ca ne poti ajuta, chiar
daca rabdarea nostra s-a imputinat si credinta noastra este putina.
“Da-le lor pantece sterp si sani fara lapte”, le-a blestema proorocul
Osea pe femeile israielitilor care au parasit legea lui Dumnezeu.
Ocroteste- ne sfinte sa nu cada si peste noi pedeapsa dumnezeiasca, ci,
stiindu-ne pacatele, invata-ne sa ne pocaim sufletele prin pocainta.
Roaga-te pentru noi, Sfinte Efrem, ca indreptandu-ne viata, sa primim si
bucuria de a avea copii. Si daca ii vom avea, sa ii crestem in dreapta
credinta, fiindu-le pilda de vietuire crestineasca. Iar, daca din
pricini nestiute de noi, Dumnezeu ne va lasa lipsiti de acest dar,
roaga-te sa mergem pe calea rugaciunii, pe calea cea ingusta care duce
in Imparatia Cerurilor.Intareste-ne Sfinte Efrem, ca in
viata sa nu cautam voia noastra, ci voia dumnezeiasca si in tot locul
sa-i aducem lauda lui Dumnezeu cel iubitor de oameni, Tatalui si Fiului
si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.